Spune-mi, te rog, domnișoară,
Unde-i ascunsă comoara



Căci vremea trece, și-i vară,
Și Soarele topește timpul de ceară,



Iar clipa face aripi, repede zboară...vrea să dispară



Arată-mi frumosul, drăguțo, fă-l să apară,



Ia-mă de mână, du-mă spre ape,
Tot curcubeul din mine să se adape



Du-mă-n păduri verzi de dorințe,
Să văd diamantul iubirii, fierbinte,



Dă-mi aripi să zbor cât mai sus, pân’ la stele,
Să mă transform, să renasc, să fiu ca ele

Și-apoi cheamă-mă să revin pe Pământ



Alină-mi odată dorul de tine,
De chipul tău ca lumina de drag,
Fă-mă să uit că-s o frunză-n copac,



Arată-mi comoara, arată-te, dragă,
Nu mă lăsa să mă chinui, să zac

Prin tine există frumosul
Pot spune că-mi trăiesc visul
Și-n el ești tu, comoara, Paradisul.

Poezia ”Comoara” - Dumitru Parasca, volumul ”Taumaturgul îndrăgostit”